Măsurarea nivelului antigenului liber specific prostatic în ser prin ECLIA – FPSA
50,00 lei
- Descriere
Descriere
Informații generale
Antigenul specific prostatic (PSA) este un component esenţial al plasmei seminale. PSA este de asemenea prezent in sânge sub formă liberă, dar este inactiv proteolitic.
Testele PSA nu au suficientă sensibilitate și specificitate pentru a putea fi considerate ideale sau de diagnostic absolut pentru screening sau depistare precoce, deoarece PSA nu este specific pentru cancerul de prostată. S-a demonstrat că raportul fPSA/tPSA îmbunătățește sensibilitatea și specificitatea la pacienții cu valori ale tPSA în „zona gri”, între 4-10 ng/ml. O serie de studii au arătat faptul că % de PSA liber a fost semnificativ mai scăzut la pacienții cu cancer de prostată față de cei cu boală benignă sau cei sănătoși din lotul de control normal.
La pacienții care primesc tratamente și în special terapie de sevraj hormonal, raportul fPSA/tPSA nu poate fi utilizată pentru a diferenția hiperplazia prostatei de cancerul de prostată.
Pregătire pacient
Pacientul nu necesită o pregătire prealabilă în vederea recoltării probei.
Se recoltează dimineața, à jeun (pe nemâncate), o probă de sânge venos, înaintea oricărei manevre urologice (inclusiv tuşeul rectal) şi la câteva săptămâni după vindecarea unei afecţiuni inflamatorii a prostatei (prostatită).
Semnificație clinică
Valoarea se interpreteaza in raport cu valoarea PSA.
Free-PSA nu oferă informaţii clinice relevante în monitorizarea cancerului de prostată, de aceea nu se recomandă utilizarea testului în acest scop.
Nu ar trebui recoltate probe de la pacienții care primesc tratament cu doze mari de biotina (> 5 mg/zi), timp de minim 8 ore după ultima administrare de biotina.
Metodă – electrochemiluminiscenţă (ECLIA)
Interval biologic de referință / rezultat:
Free-PSA: se exprimă procentual raportul dintre PSA liber detectat de analizor şi PSA total (obligatoriu cele 2 teste se efectuează din acelaşi ser!).
Interpretarea rezultatelor free-PSA% (validă numai dacă PSA total >4 ng/ml!):
■ Valorile free PSA < 10% indică o probabilitate de 49-65% (în funcție de vârstă) de a depista CP la biopsia prostatică;
■ Valorile free PSA > 25% indică o probabilitate de 9-16% (în funcție de vârstă) de a depista CP la biopsia prostatică.
Probabilitatea de a depista CP la biopsia prostatică crește odată cu vârsta și cu scăderea free PSA %:
| Free PSA
(raportat la PSA total) |
50-59 ani | 60-69 ani | ≥70 ani |
| ≤ 10% | 49.2% | 57.5% | 64.5% |
| 11-18% | 26.9% | 33.9% | 40.8% |
| 19-25% | 18.3% | 23.9% | 29.7% |
| >25% | 9.1% | 12.2% | 15.8% |
Nu se recomandă free-PSA la pacienții aflați sub medicație anti-androgenică.
Eliberare rezultat: 3-5 zile lucrătoare
Servicii similare
Determinarea nivelului hormonului de stimulare foliculară în ser prin ECLIA - FSH
SKU: LAM-I-28



