Determinarea profilului IgG anti-Toxoplasma gondii pe prelevate perechi (ser matern și sânge cordon ombilical/ser copil) pentru diagnosticul toxoplamozei congenitale prin WESTERN-BLOT
605,00 lei
- Descriere
Descriere
Informații generale
Test imunoblot de evaluare prin comparare a prezenței anticorpilor de fază cronică IgG anti-Toxoplasma gondii:
- la naștere: în prelevate serice pereche, recoltate de la nou-născut și mama acestuia SAU
- postnatal: în prelevate serice pereche, recoltate de la același copil, dar în perioade diferite de viață, respectiv: la naștere și la vârsta de ≥ 3 luni.
Test imunoblot destinat diagnosticului unei toxoplasmoze congenitale la nou-născut sau la sugarul de ≥ 3 luni, provenit dintr-o sarcină suspectă de primoinfecție toxoplasmică.
Testul comparară profilul imunologic al IgG specific în 2 etape de viață ale copilului prin:
- monitorizare la naștere: în serul sangvin al nou-născutului versus serul sangvin al mamei cu toxoplasmoză, SAU
- monitorizare postnatală trimestrială: în serul sangvin din sânge cordon ombilicalpastrat de la naștere versus serul sangvin de la același copil însă mai în varsta (de≥ 3 luni)
Acest test nu este destinat screening-ului sau confirmării serologice.
Semnificație clinică:
Toxoplasma gondii este un protozoar intracelular obligatoriu, capabil să infecteze o varietate de gazde intermediare, inclusiv omul. Gazda definitivă este reprezentată de pisică; aceasta, odată infectată va elimina oochiști care devin infecțioși în sol.
Toxoplasmoza este dobândită de către om cel mai adesea digestiv:
- prin ingestia de carne crudă sau insuficient prelucrată termic, care conține chiști tisulari viabili;
- prin intermediul mâinilor murdare, în urma contactului cu pisica infectată / consumului de alimente sau apă contaminate cu oochiști din fecalele pisicii;
- rar prin consum de lapte crud / lactate nepasteurizate, contaminate cu tahizoiți viabili.
La femeia gravidă, cu primoinfecție recentă, dobândită în cursul sarcinii, există riscul de transmitere transplacentară a parazitului cu potențial de dezvoltare a unei toxoplasmoze congenitale. Incidența toxoplasmozei congenitale crește pe măsură ce sarcina avansează spre termen. În schimb, severitatea infecției congenitale variază invers proporțional cu vârsta sarcinii, fiind mai ridicată atunci când transmiterea transplacentara a parazitului a avut loc în primul trimestru de sarcină. Majoritatea sugarilor infectați in utero sunt asimptomatici la naștere, în special dacă infecția maternă a avut loc în timpul celui de-al treilea trimestru, sechelele apărând mai târziu în viață. Toxoplasmoza congenitală are ca rezultat o boală severă generalizată sau neurologică la aproximativ 20 % până la 30 % dintre sugarii infectați in utero. Aproximativ 10 % prezintă doar o implicare oculară, iar restul sunt asimptomatici la naștere. Infecția subclinică poate duce la naștere prematură și patologii neuropsihice sau audiologice subsecvente.
În urma unei infecției primare, cronic, parazitul poate rămâne într-o formă latentă de multiplicare în organismul gazdei, fără a induce vreo simptomatologie atâta timp cât pacientul rămâne imunocompetent. Infecțiile severe-fatale pot apărea în rândul pacienților imunodeficitari HIV+ în stadiul SIDA sau al persoanelor imunosupresate nonHIV. La acestă categorie de pacienți, în cazul unei toxoplasmoze cronice-latente, poate avea loc fenomenul de reactivare a infecției, ce implică de obicei afectarea sistemului nervos central (neurotoxoplasmoză).
Proba:
– la naștere: 2 ml ser matern și ser copil nou-născut (recoltarea sângelui venos și a 5 ml sânge din cordonul ombilical – la naștere – în vacutainer fără anticoagulant; centrifugare sânge cu recoltare supernatant seric sau recoltare sânge în vacutainer cu separator de ser);
– postnatal: ser copil nou-născut și ser copil la vârsta de peste 3 luni.
Recomandăm refrigerarea imediat după colectare.
Condiţii de transport: tub steril; temperatura 2 – 8 °C. Tub secundar în container izoterm cu gheață umedă.
Interval de transport: maxim 24 de ore de la recoltare.
Timp eliberare rezultate: după 2-10 zile lucrătoare. Testul se lucrează în raport cu volumul de probe și de regulă o dată pe săptămână sau maxim la 2 săptămâni (timpul analitic fiind de o zi).
Interpretare rezultate / valori de referință:
Raportat negativ sau pozitiv:
- Toxoplamoză congenitală posibil absentă:
A.1. La naștere: Prezența aceluiași profil de benzi antigenice tipice IgG-ului anti-toxoplasmic atât la mamă, cât și la copil (mama cu infecție toxoplasmică, copil neinfectat; IgG specific detectat la copil fiind de proveniență maternă).
Recomandăm stringent verificarea serologică imediată pentru IgM anti-toxoplasmic pe prelevate serice în pereche mamă – copil nou-născut.
A.2. Postnatal: Prezența aceluiași profil de benzi antigenice tipice IgG-ului antitoxoplasmic în serul copilului atât la naștere, cât și la 3 luni (toxoplamoza congenitală posibil absentă – IgG specific detectat la copil fiind probail de proveniență maternă).
Recomandăm monitorizarea trimestrială a IgG specific pe o nouă probă recoltată după alte 3 luni.
Recomandăm stringent verificarea serologică imediată pentru IgM antitoxoplasmic pe prelevate serice în pereche la naștere și la 3 luni.
- Toxoplamoza congenitală cel mai probabil prezenta:
B.1. La naștere:
Prezența suplimentară în serul din sânge cordon ombilical / serul sugarului (față de serul matern) cel puțin a unei benzi cu rezoluție înaltă și o greutate moleculară mai mică de 120 kDa (mama cu infecție toxoplasmică, copil infectat transplacentar cu T. Gondii; IgG specific detectat la copilul nou-născut fiind sintetizat chiar de acesta).
B.2 Postnatală:
Prezența suplimentară în serul sugarului (față de serul obținut la naștere) a cel puțin unei benzi cu rezoluție înaltă și o greutate moleculară mai mică de 120 kDa (copil infectat transplacentar cu T. Gondii; IgG specific detectat la copilul de 3 luni fiind sintetizat chiar de acesta).
Observație:
- Pentru interpretarea cât mai corectă a diagnosticului de toxoplasmoză congenitală, respectiv a riscului de transmitere transplacentară a infecției, recomandăm evaluarea probelor în perechi pentru ambele categorii de anticorpi anti-toxoplasmici (de fază cronică IgG, dar și de fază acută IgM).
- Pentru stabilirea diagnosticului final recomandăm ca rezultatul să fie interpretat în contextul altor informații disponibile la nivel serologic, epidemiologic, clinic și imagistic.
Interval de recoltare
Luni-Vineri: 07:30-11:00
Servicii similare
Determinarea anticorpilor IgG anti-Toxocara în umoare apoasă prin WESTERN-BLOT
SKU: PM-53
Determinarea anticorpilor IgG anti - Fasciola hepatica în ser prin WESTERN-BLOT
SKU: PM-76



