Identificarea speciilor de Bordetella pertussis și parapertussis în secreția traheobronșică sau nazofaringiană prin cultură, microscopie, teste biochimice
95,00 lei
- Descriere
Descriere
Informații generale
Genul Bordetella cuprinde cocobacili Gram-negativi, cu exigențe de creștere, specia B. pertussis fiind agentul etiologic al tusei convulsive, iar B. parapertussis provoacă o infecție asemănătoare, cu simptomatologie mai blândă.
Semnificație clinică:
Forma tipică a tusei convulsive parcurge patru faze:
1) perioada de incubare asimptomatică (9-10 zile);
2) faza catarală, caracterizată prin tuse iritantă ce devine pe parcurs paroxistică; în timpul acestei faze, B. pertussis sau B. parapertussis pot fi izolate din aspiratele nazofaringiene în proporţie de până la 90%;
3) faza paroxistică, caracterizată prin tuse seacă, neproductivă care evoluează la tuse paroxistică cu producere de mucus, cianoză şi vomă. Paroxismele reprezintă accese repetate de tuse violentă, care pot fi urmate de un şuierat caracteristic, simptomatologie care durează cel puţin 21 de zile. În decursul fazei paroxistice, bolnavii prezintă leucocitoză și limfocitoză, uneori hipoglicemie;
4) faza de convalescenţă, caracterizată prin simptomatologie severă la copiii mici şi nou-născuţi, care pot suferi complicaţii ale bolii.
Produs biologic: exsudat nazofaringian sau secreție traheobronșică; se recoltează în decursul primelor 2 săptămâni de la debutul bolii.
Pregătire pacient: pacientul se aşează pe scaun cu faţa spre o sursă de lumină, gâtul în uşoară extensie; se introduce tamponul printr-o nară de-a lungul planşeului nazal până ce atinge peretele posterior al nazofaringelui; se roteşte uşor tamponul, pentru a-l încărca cu produs patologic.
ATENTIE! La sugari și copii, recoltarea se realizează în spital! Tamponul se introduce în tub steril cu mediu de transport Amies lichid și se transportă în cel mai scurt timp la laborator pentru testare (în cel mult 4 ore). Proba se poate refrigera, dacă nu există posibilitatea transportului imediat.
În cazul aspiratului traheo-bronșic, se recoltează 15-20 ml secreție în recipient steril cu capac înșurubabil.
Interval de recoltare
Luni-Vineri: 07:30-11:00



