Identificare specie Candida si antifungigramă
85,00 lei
- Descriere
Descriere
Informații generale
Testul este folosit pentru identificarea principalelor specii din genul Candida și pentru testarea rezistenței acestora la diferite substanțe antifungice (antifungigrama). Identificarea levurilor se bazează pe fermentarea unor zaharuri, iar determinarea sensibilității levurilor la antifungice se bazează pe inhibiția creșterii acestora în prezența diferitelor substanțe antifungice – metoda microdiluțiilor. Creșterea este demonstrată prin schimbarea culorii mediului.
Acest test nu se realizează de rutină, ci doar la recomandarea unui medic clinician.
Pregătire tulpină
Analiza se efectuează din colonii izolate pe mediu solid agar Sabouraud cu cloramfenicol, în urma examenului micologic din diferite tipuri de produse patologice.
Semnificație clinică
Infecțiile levurice se clasifică din punct de vedere clinic în micoze cutaneo-unghiale (determinate în principal de Candida albicans, Candida parapsilosis, Candida tropicalis, Malassezia spp, Trichosporon cutaneum etc), micoze orofaringiene (Candida albicans, Candida glabrata, Candida tropicalis, Candida krusei etc), esofagiene (Candida albicans), gastro-interstinale (Candida albicans), micoze pulmonare (Candida albicans, Candida dubliniensis, Tricosporon sp), micoze urinare (Candida albicans, Candida glabrata, Candida tropicalis) și micoze genitale (Candida albicans, Candida glabrata, Candida krusei, Candida tropicalis, Candida guillermondii).
Rezultat
Prezentă Candida albicans / Candida glabrata / Candida parapsilosis / Candida tropicalis / Candida kefir / Candida lusitaniae.
Antifungice: Sensibil / Rezistent
Eliberare rezultat: 5 zile lucrătoare
Luni-Joi: 07:30-11:00



