Determinarea titrului anticorpilor IgM anti-Coxiella burnetii în ser prin imunofluorescență indirectă
145,00 lei
- Descriere
Descriere
Informații generale
Test de imunofluorescenţă indirectă pentru detectarea semicantitativă a anticorpilor de tip IgM anti-Coxiella burnetii permite stabilirea titrului de anticorpi specifici IgM anti-Coxiella burnetii fazele II și I, care se corelează cu evoluția clinică. Testul se efectuează după ce testul de screening a ieșit pozitiv.
Pregătire pacient
Proba: ser în cantitate de minimum 1 ml, recoltat în tub de biochimie cu capac roșu.
Transportul probei la laborator se face la o temperatură cuprinsă între +2 °C și + 8 °C, în maxim 48 de ore de la prelevare.
Stabilitate probă: 7 zile la 2-8 °C; timp îndelungat la –20°C.
Semnificație clinică
Coxiella burnetii este o bacterie parazit obligat intracelulară, care determină febra Q, o zoonoză transmisă omului cel mai adesea prin contactul cu animalele de fermă infectate. Infecţia la om apare prin inhalarea de aerosoli contaminaţi din fluidele amniotice sau placentă, precum şi prin contactul cu lâna animalelor contaminate. Animalele de fermă (ovine, bovine, caprine) sunt rezervoarele principale pentru febra Q, dar și câinii şi pisicile pot fi de asemenea infectate şi pot transmite omului agentul patogen, ceea ce explică focarele epidemice din zonele urbane. Animalele infectate sunt adesea asimptomatice, dar elimină un număr masiv de microorganisme infectante prin ţesuturile placentare, urină şi fecale. De asemenea, mamiferele elimină Coxiella burnetii în lapte, astfel consumul de lapte nepasteurizat reprezintă o sursă alternativă (mai rară) de infecţie.
Febra Q se prezintă sub 2 forme clinice: acută şi cronică, care corespund celor două faze antigenice ale răspunsului în anticorpi anti-Coxiella burnetii. În timpul infecţiei acute, răspunsul în anticorpi faţă de antigenul de fază II al Coxiella burnetii este predominant, fiind mult mai ridicat comparativ cu cel faţă de antigenul de fază I al Coxiella burnetii. Infecţia cronică este asociată cu creşterea titrului anticorpilor IgG anti-fază I.
În febra Q acută, ~50% dintre pacienţii adulţi sunt asimptomatici. Manifestarea clinică cea mai frecventă este boala febrilă nespecifică, care poate apărea însoţită de pneumonie sau hepatită. Cele mai frecvent raportate simptome ale febrei Q acute sunt: febră > 39 °C, oboseală, frisoane, cefalee şi mialgie. Febra persistă de obicei 1-2 săptămâni.
Febra Q cronică este rară, fiind detectată la < 5% dintre persoanele cu infecţie acută în absenţa tratamentului şi poate apărea la câteva luni, ani sau chiar decenii după infecţia acută iniţială. Endocardita reprezintă 60-78% din cazurile de febră Q cronică din întreaga lume, fiind manifestarea clinică majoră a formei cronice a febrei Q. Rareori, boala poate să îmbrace o formă cronică severă, caracterizată prin endocardită, hepatită cronică şi sindromul de oboseală cronică.
Diagnosticul de laborator curent se bazează pe determinarea nivelului de anticopi specifici față de antigenele de fază I și II de Coxiella burnetii. Obţinerea unor titruri de anticorpi faţă de antigenele de faza II mai mari sau egale cu cele ale anticorpilor faţă de antigenele de fază I indică o infecţie acută/activă.
Obţinerea unor titruri de anticorpi de fază I mai mari sau egale cu cele ale anticorpilor de fază II sunt sugestive pentru infecţia cronică sau pentru faza de convalescenţă a febrei Q.
Interval biologic de referință / rezultat
Prezența anticorpilor specifici IgM anti-Coxiella burnetii faza II și/sau fază I la diluții mai mari decât diluția de screening permite evaluarea evoluției clinice a febrei Q acute.
Raportarea rezultatului: 1-5 zile lucrătoare
Interval de recoltare
Luni-Vineri: 07:30-11:00
Servicii similare
Detectarea ADN de Legionella pneumophila în probe biologice prin real-time PCR
SKU: ITV-31
Detectarea ARN a virusului Crimeea - Congo în probe biologice prin real-time RT-PCR
SKU: ITV-37




