Determinarea anticorpilor IgG specifici rubeolei în ser prin ELISA (cantitativ)

Descriere

Informații generale

Diagnosticul de laborator al rubeolei include determinarea semicantitativă a anticorpilor de tip IgG prin metoda ELISA (Enzyme-linked Immunosorbent Assay) în serul sanguin.

Determinarea imunoenzimatică a anticorpilor din clasa IgM față de virusul rubeolic se realizează prin utilizarea unor plăcuțe cu godeuri tapetate cu antigene purificate. IgM din proba de testat se va lega de antigenul de pe suprafața plăcii, fiind detectat de soluția conjugată formată din anticorpi specifici, marcați cu enzima peroxidază. Complexul imun format va fi vizualizat cu substratul TMB (tetrametilbenzidina), rezultând o reacție colorimetrică, iar intensitatea acesteia este proporțională cu cantitatea de anticorpi din probă.

 

Pregătire pacient

Tipul probei: sânge venos recoltat prin puncție venoasă periferică ȋn tub de biochimie cu capac roșu fără anticoagulant; pacientul nu necesită pregătire suplimentară. Se resping probele hemolizate.

Probele se depozitează între +2 °C și +8 °C, până la maxim 6 zile. Ulterior, probele vor fi depozitate la -20 °C.

 

Semnificație clinică

Virusul rubeolei este un virus de tip ARN monocatenar și face parte din familia Togavirus, genul Rubivirus. Modul de pătrundere în organism se face pe cale respiratorie și se transmite prin tuse, strănut, având o perioadă de incubație de 2-3 săptămâni.

Infecția cu rubeolă determină apariția unei erupții maculopapulare la nivelul feței, cu extindere ulterioară la nivelul trunchiului și membrelor, febră, limfadenopatie și stare generală alterată.

Deoarece virusul rubeolic este teratogen, la femeile ȋnsărcinate lipsite de imunitate acesta trece prin placentă de la mamă la făt, provocând avort spontan, moarte fetală intrauterină sau sindrom rubeolic congenital (SRC), un grup de defecte congenitale grave, care afectează în permanență copilul. SRC poate provoca dizabilități intelectuale și de dezvoltare, surditate, tulburări oculare (cataractă), microcefalie, probleme hepatice și defecte cardiace, anomalii osoase.

Diagnosticul de laborator al rubeolei include determinarea anticorpilor de tip IgG prin metoda ELISA (Enzyme-linked Immunosorbent Assay), pentru a identifica statusul imun al persoanei față de rubeolă.

 

Interval biologic de referință / rezultat

Interpretare rezultate, evaluare cantitativă ELISA: rezultatele sunt exprimate sub formă de: negativ, echivoc și pozitiv, raportate la standardul trusei sau internațional.

Limite și interferențe:

Lipsa anticorpilor IgM la naștere nu exclude diagnosticul de rubeolă congenitală.

Se pot efectua următoarele teste la sugarii cu infecție rubeolică congenitală:

– dacă prima probă este negativă și există suspiciunea de SRC, va fi recoltată o a doua probă de ser și ambele probe vor fi testate pentru depistarea anticorpilor IgM și IgG.

– ȋn cazul sugarilor de peste 6 luni, se efectuează teste atât pentru detecția anticorpilor IgM, cât și detecții seriale de anticorpi IgG la un interval de mai multe luni. Anticorpii IgG sunt detectați în 95% din cazurile suspecte de SRC ȋntre 6-11 luni de viață, ȋnainte ca vaccinarea rubeolei să fie efectuată.

Un rezultat IgM pozitiv cu sau fără IgG prezent indică o infecție recentă cu virusul rubeolei, în timp ce IgG pozitiv cu IgM negativ reprezintă dovada unei expuneri anterioare ȋndepărtate, în urma căreia s-a obținut imunitate durabilă și specifică.

La gravide pot să apară reacții fals pozitive, din cauza cross-reactivității cu alte virusuri, cum este cel rujeolic.

 

Raportarea rezultatului: 3 zile lucrătoare

 

Interval de recoltare
Luni-Vineri: 07:30-11:00