Determinarea anticorpilor IgG anti-virus urlian în ser prin ELISA (cantitativ)

Descriere

Informații generale

Oreionul poate fi diagnosticat prin detectarea anticorpilor IgM și IgG specifici infecției cu virusul urlian. Anticorpii de tip IgM persistă aproximativ 6 săptămâni, iar cei de tip IgG persită pentru toată viața și se transmit transplacentar, de la mamă la făt.

Pentru detectarea anticorpilor de tip IgG se utilizează metoda ELISA (Enzyme-linked Immunosorbent Assay). Se folosesc godeuri tapetate cu antigene purificate ale virusului urlian. IgG din proba de testat se va lega de antigenul de pe suprafața plăcii, mai apoi va fi detectat de conjugatul format din anticorpi specifici, marcați cu enzima peroxidază. Complexul imun format va fi vizualiazat cu substratul TMB (tetrametilbenzidină), rezultând o reacție colorimetrică, intesitatea acesteia fiind proporțiomală cu cantitatea de anticorpi tip IgG din probă.

 

Pregătire pacient

Tipul probei: sânge venos recoltat prin puncție venoasă periferică ȋn tub de biochimie cu capac roșu fără anticoagulant; pacientul nu necesită pregătire suplimentară. Se resping probele hemolizate.

Probele se depozitează între +2 °C și +8 °C, până la maxim 6 zile. Ulterior, probele vor fi depozitate la -20 °C.

 

Semnificație clinică

Oreionul este o infecție virală generalizată, produsă de virusul Uralian. Acesta afectează în cea mai mare parte școlarii și adolescenții, ducând la apariția unei tumefacții nesupurative a glandelor salivare (în special a parotidelor). Această afecține are o incidență scăzută în rândul sugarilor, deoarece anticorpii se transmit transplacentar de la mamă.

Virusul urlian este un virus respirator din familia Paramyxoviridae, genul Paramyxovirusuri. sursa de infecție este reprezentată de omul bolnav cu forme simptomatice / forme inaparente, nu există purtători sănătoși de virus. Transmiterea acestuia se realizează prin contact direct aerogen (picăturile Flugge), care pătrund prin nas și gură, contactul cu obiectele contaminate, iar transmiterea transplacentară este foarte rară. Poarta de intrare a acestuia este mucoasa nazofaringiană, de aici ajunge în sânge unde dă viremia primară, ajunge la glandele salivare, unde se multiplică, apare viremia secundară, după care acesta poate ajuge la nivelul altor țesuturi glandulare cum ar fi: pancreasul, gonade, SNC.

Are o perioadă de incubație de 2 până la 3 săptămâni, iar persoana infectată prezintă simptome asemănătoare gripei (dureri de cap, musculare, febră, anorexie, stare generală modificată), urmate de umflarea glandei parotide la una sau la ambele urechi. În anumite cazuri, această boală poate genera complicații cum ar fi: surditate temporară sau permanentă, inflamația testiculelor (orhita) sau a ovarelor (ooforita), pancreatita, meningita sau encefalita.

Infecția virală care apare în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru, prezintă risc de avort sau malformații congenitale în aproximativ 20% dintre cazuri. Încă nu se cunoaște legătura dintre virusul uralian și fibroelastoza endocardică sau a diabetului zaharat juvenil, în cazul în care infecția apare în perioada gestațională.

 

Interval biologic de referință / rezultat

Rezultatele sunt exprimate sub formă de: negativ, echivoc și pozitiv, raportate la standardul trusei sau internațional.

 

Raportarea rezultatului: 3 zile lucrătoare

 

Interval de recoltare
Luni-Vineri: 07:30-11:00