Determinarea anticorpilor anti-Strongyloides în ser prin ELISA

80,00 lei

SKU: PM-15 Categorie: Etichetă:

Determinarea anticorpilor anti-Strongyloides în ser prin ELISA

80,00 lei

In stoc

Descriere

Informații generale

Test imunoenzimatic tip ELISA de detecție serologică a anticorpilor din clasa IgG anti- Strongyloides stercoralis.

Acest test are aplicabilitate în screeningul determinării prezenței anticorpilor IgG specifici în suspiciunea de strongiloidoză. Acest test nu are utilitate pentru monitorizarea răspunsului pacientului la terapie, deoarece anticorpii IgG anti Strongyloides stercoralis pot rămâne detectabili în ser și postinfecției.

Semnificație clinică:

Strongiloidioza este cauzată de Strongyloides stercoralis, un nematod relativ cosmopolit, cu hiperendemicitate în regiunile tropicale și subtropicale din întreaga lume. Strongyloides stercoralis este un geohelmint cu transmitere cutanată prin penetrarea activă a tegumentelor intacte, care vin în contact cu solul poluat cu larve filariforme (stadiul L3 infecțios uman al parazitului), denumite și strongiloide. Boala evoluează limitat la nivel cutanat în faza incipientă, asociată ulterior cu eventuale manifestări pulmonare și cronic frecvent prin manifestări gastrointestinale.

Eozinofilia, deși frecventă la pacienții cu strongiloidioză, nu este o constatare absolută, iar absența ei nu constituie un factor determinant de excludere a infecției. La unii pacienți, în special la cei cu un sistem imunitar deprimat, există riscul de autoinfecție endogenă. Autoinfecția la nivel scăzut poate menține nematodul în gazdă câțiva ani, până la decenii. La pacienții imunocompromiși sever, autoinfecția poate duce la hiperinfecție pluriviscerală cu evoluție fatală.

Necatoroza și ancilostomioza sunt parazitoze induse de nematode denumite și „Viemi cu cârlig” (Necator americanus și Ancylostoma duodenale) și sunt predominant întâlnite în zonele cu climat umed tropicale și subtropicale din Africa, Asia, Australia și America. Infecțiile cu acești geohelminți sunt dobândite cutanat în același mod ca și strongiloidoza. Boala evoluează cronic prin manifestări gastrointestinale asociate cu hemoragii oculte, eliminarea de scaune melenice și anemie microcitară hipocromă, eozinofilia fiind prezentă de cele mai multe ori în faza incipientă.

Trichostrongiloidoza este indusă de nematodul Trichostrongylus spp. Este o parazitoză cu caracter zoonotic (întâlnită predominant la rumegătoare). Boala este dobândită digestiv prin ingestia larvelor filariforme infecțioase de pe sol, odată cu legumele, fructele nespălate sau prin mâinile murdare.

Proba: Ser (recoltare sânge venos sau sânge din cordonul ombilical, în vacutainer fără anticoagulant; centrifugare sânge cu recoltare supernatant seric sau recoltare sânge în vacutainer cu separator de ser);

Cantitatea: 2 ml

Condiţii de transport: Vacutainer/tub steril cu capac roșu păstrat la 2 – 8 °C. Tub secundar în container izoterm cu gheață umedă sau în geantă frigorifică.

Interval de transport: în cel mai scurt timp posibil de la momentul recoltării. Maxim interval de transport admis 4 zile. Proba de ser prezintă stabilitate la 2 – 8 °C.

Timp eliberare rezultate: după două – maxim 5 zile lucrătoare. Testul se lucrează în raport cu volumul de probe și de regula o dată pe săptămână (timpul analitic este de o zi).

Interpretare rezultate / valori de referință:

Raportat ca pozitiv sau negativ:

  • Pozitiv – prezența anticorpilor IgG anti-Strongyloides sugerează o infecție activă sau trecută;
  • Rezultate fals-pozitive pot apărea în cazul unor infecții cu alți helminți (de exemplu, Trichinella, Taenia solium). Este necesară corelarea cu datele clinice;
  • Negativ – absența anticorpilor IgG anti-Strongyloides. Recomandăm repetarea testării după 10 până la 14 zile – dacă este indicată clinic.

Interval de recoltare

Luni-Vineri: 07:30-11:00

Servicii similare